1.000 de articole contrafăcute, descoperite în două autocare

1554878699247-5429-S4
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 1.000 articole susceptibile a fi contrafăcute, textile și încălțăminte, pe care trei persoane au încercat să le introducă ilegal în țară.
În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentele pentru bagaje a două autocare și a unui microbuz, cantitatea totală de 1.006 articole textile și încălțăminte, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetățeni turci și un cetățean bulgar, cu vârste cuprinse între 37 și 52 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să le comercializeze, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 172.400 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare
” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











