33.000 de găini vor fi sacrificate la o fermă din Braniştea în urma depistării unui focar de gripă aviară

33.000 de găini vor fi sacrificate la o fermă din Braniştea în urma depistării unui focar de gripă aviară
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat prezența virusului gripei aviareâ
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat prezența virusului gripei aviare, la păsările dintr-o exploatație comercială din localitatea Braniștea, comuna Oinacu din județul Giurgiu.
Ferma are un efectiv de aproximativ 33.000 de găini ouătoare.Imediat, la nivel local a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Giurgiu, care a adoptat Programul de Măsuri pentru combaterea focarului de gripă aviară.Pentru a gestiona și monitoriza aplicarea măsurilor în focar, la ședinta CLCB a participat și o delegație din partea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) formată din președintele dr. Alexandru Bociu, vicepreședintele dr. Dănuț Păle și directorii generali ai direcțiilor generale Sănătatea și Bunăstarea Animalelor și Control Oficial.La nivelul exploatației infectate au fost impuse restricții de mișcare a păsărilor, persoanelor, mijloacelor de transport și furajelor.Întregul efectiv de păsări va fi eutanasiat, subprodusele rezultate împreună cu ouăle reţinute oficial, cu resturile de furaje, cu așternutul și cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie vor fi distruse prin neutralizare, conform prevederilor legale, astfel încât să se evite orice risc de răspândire a virusului. Ulterior, întreaga suprafață a exploatației va fi dezinfectată.În jurul focarului s-au delimitat o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km. În aceste zone restricțiile vor fi menținute minimum 30 de zile.Toate aceste măsuri sunt monitorizate de inspectori ai ANSVSA alături de reprezentanți ai serviciilor veterinare teritoriale, pentru a evita propagarea virusului.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











