Accident nautic, pe Canalul Plantelor, din Giurgiu. Un tânăr a murit după ce a intrat cu skijet-ul într-o barjă

Accident nautic, pe Canalul Plantelor, din Giurgiu. Un tânăr a murit după ce a intrat cu skijet-ul într-o barjă
Un tânăr de 35 de ani și-a pierdut viața după ce a avut un accident cu skijet-ul, pe Canalul Plantelor, din Giurgiu.
Un tânăr de 35 de ani și-a pierdut viața după ce a avut un accident cu skijet-ul, pe Canalul Plantelor, din Giurgiu.
Acesta, împreună cu o tănără de 30 de ani, s-au plimbat azi noapte cu un skijet-ul, însă, acesta a intrat într-o barjă staționată.ISU Giurgiu a fost solicitat în jurul orei 1.00, pentru a interveni în municipiul Giurgiu, pe Canalul Plantelor pentru căutarea și salvarea a două persoane, posibil înecate.La fața locului s-au deplasat zece subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o barca cu motor, o ambulanță SMURD, precum și echipaje SAJ, informează ISU Giurgiu.Pentru căutarea celor doi, a fost nevoie de intervenția scafandrilor.O femeie, de aproximativ 30 de ani, a fost salvată și adusă la mal, conștientă.Bărbatul de aproximativ, 35 de ani, a fost găsit la aproximativ 200 de metri de skijet-ul cu care se aventurau, acesta fiind inconștient, cu capul în apă.Imediat s-au început manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat.Intervenția a durat aproximativ două ore, potrivit ISU Giurgiu.Potrivit IPJ Giurgiu, aseară, în jurul orelor 00.45, polițiștii au fost sesizati de către o persoană, cu privire la faptul că în zonă plaja veche, pe canalul Plantelor din municipiul Giurgiu, s-a produs o coliziune între un skyjet si un corp dur, în urma căruia au rezultat probabil două victime.La fața locului s-au deplasat forțele de intervenție, care au constatat că pe luciul de apă, la o distanță de aproximativ 30 de metri de mal, o persoană de sex feminin aflată în apropierea unui skyjet, solicita ajutor.În urma intervenției, au fost aduse la mal, atât tânăra de 29 de ani, din municipiul București, cât și un bărbat de 34 de ani, din comuna Frătești, județul Giurgiu.În urma evenimentului, tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar în cazul bărbatului a fost constatat decesul.Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











