Adolescent fără permis, prins la volanul unui autoturism cu numere false

adolescent la volan
Un minor de 16 ani, din Stoenești, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism cu număr fals de înmatriculare și, în plus, nu avea nici permis de conducere.
Potrivit IJP Giurgiu, vineri, 15 martie, în jurul orei 23.50, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Ghimpați au oprit pentru control, în Schitu, un autoturism condus de către un tânăr, din comuna Stoenești.În urma verificărilor, a rezultat faptul că, tânărul, în vârstă de 16 ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, iar plăcuța cu numărul de înmatriculare a fost atribuită unui alt autoturism, ce aparținea unui tânăr din București, cu drept de circulație până la data de 13.01.2019.Totodată, s-a procedat la verificarea autoturismului, acesta figurând înmatriculat cu alt număr, proprietatea unui bărbat de 49 de ani, din județul Argeș.În cauză, s-a întocmit dosar penal pe numele tânărului de 16 ani, pentru comiterea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











