Amenzi pentru ilegalități în domeniul silvic

transport ilegal lemne
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 6.000 lei în urma unor controale efectuate la agenți economici ce aveau ca obiect de activitate comercializarea de material lemnos.
Miercuri, 23 ianuarie, între orele 06.00-14.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere București au executat o acțiune pe linie de silvicultură pe raza județului Giurgiu, care a avut ca scop controlul circulației materialului lemnos pe drumurile publice, precum și a agenților economici care au ca obiect de activitate comercializarea materialul lemnos.Cu această ocazie au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.400 lei, ca urmare a încălcării normelor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, ordinii și liniștii publice.De asemenea, au fost confiscați 11,5 mc lemn foc, în valoare totală de 1.587 lei.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











