Amenzile vor fi valabile chiar și când nu ridici plicul de la poștă

Amenzile vor fi valabile chiar și când nu ridici plicul de la poștă
Se schimbă modalitatea în care sunt comunicate procesele-verbale de contravenție
Un nou proiect legislativ depus la Senat propune schimbarea modului în care sunt comunicate procesele-verbale de contravenție, pentru a reduce întârzierile la aplicarea amenzilor. Potrivit inițiativei, procesul-verbal va fi considerat comunicat chiar și atunci când destinatarul refuză plicul sau nu se prezintă la poștă pentru a-l ridica.
Textul prevede și posibilitatea ca procesul-verbal să fie trimis la o altă adresă decât cea din buletin, dacă persoana sancționată locuiește în altă parte sau indică o adresă de corespondență diferită. Astfel, documentul ar putea fi expediat la reședința efectivă a contravenientului, la adresa indicată de acesta sau, după caz, comunicarea s-ar putea face prin afișare la domiciliu. În cazul persoanelor juridice, comunicarea se va face la sediul social sau la sediul unei sucursale, iar afișarea va fi consemnată într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor, notează avocatnet.ro.
Proiectul stabilește că procedura de comunicare prin poștă este îndeplinită în trei situații: când contravenientul semnează confirmarea de primire, când funcționarul poștal consemnează refuzul de primire sau când destinatarul nu se prezintă la poștă în termenul menționat pe aviz.
Inițiatorii – un grup de senatori PSD și POT, alături de un senator neafiliat – susțin că reglementarea actuală, din art. 27 al Ordonanței nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nu ține cont de cazurile în care persoana locuiește temporar în alt loc sau solicită comunicarea la o altă adresă. În practică, autoritățile locale ajung să aplice o procedură dublă – trimitere prin poștă și afișare la domiciliu – ceea ce duce la întârzieri semnificative în finalizarea comunicării proceselor-verbale.
Citește și:
- 13:22 - Românii reciclează din ce în ce mai mult
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











