Au încercat să îi lovească cu mașina pe reprezentanții Direcției de Drumuri
Un bărbat de 41 de ani este cercetat pentru ultraj după ce a încercat să lovească cu mașina reprezentanți ai Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor și Controlul Traficului.
Astăzi, polițiștii giurgiuveni au fost sesizați de către lucrătorii din cadrul Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor și Controlul Traficului, cu privire la faptul că, în după amiaza zilei de ieri, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 401, pe raza localității Herești, un conducător auto a pătruns pe sens opus, se pare cu intenție, determinându-i pe aceștia să se ferească pentru a nu fi loviți.În cauză, polițiștii giurgiuveni au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, urmând ca după administrarea întregului probatoriu și dacă vor fi întrunite elementele constitutive, să se procedeze la schimbarea încadrării juridice.În urma investigațiilor a fost identificat conducătorul autoturismului care a provocat incidentul în persoana unui bărbat de 41 ani, din comuna Frumușani, județul Călărași.Față de acesta s-a luat și măsura sancționării contravenționale cu suma de 870 de lei, precum și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile pentru circulația pe sensul opus de mers.
Citește și:
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











