Autoturism căutat de autorităţile din Austria, descoperit la Vama Giurgiu

autoturism căutat
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean bulgar care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, căutat de autoritățile din Austria.
În data de 01 octombrie 2019, în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pentru a efectua formalitățile de frontieră, un cetățean bulgar, în vârstă de 47 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz model C 180 CDI.În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Austria în data de 02 septembrie 2019.Față de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul dintr-un parc auto, contra sumei de 6.000 euro și nu avea cunoștință despre faptul că acesta ar fi căutat de autorități.În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 47.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Giurgiu, până la finalizarea cercetărilor.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











