Campanie de prevenire a accidentelor rutiere “Alege viaţa”, pe drumurile din județ

alege-viata-1
Polițiștii din cadrul IPJ Giurgiu - Serviciul Rutier, cu sprijinul Consiliului Județean Giurgiu derulează o campanie de conștientizare a participanților la trafic, „Alege viața!”, care se va desfășura în perioada octombrie – decembrie.
Campania are ca scop informarea și conștientizarea cetățenilor privind riscurile vitezei la volan, a traficului bicicliștilor prin locuri nepermise, prioritatea în trafic a conducătorilor auto și obligațiile pietonilor la traversarea drumurilor.Pe durata desfășurării campaniei, cetățenii vor fi informați cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație şi adoptării unei conduite responsabile, atunci când se deplasează în calitate de conducători auto, de pietoni ori cu bicicletele, pe drumurile publice.În cadrul campaniei cetățenilor li se va atrage atenția asupra importanței respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere.
Recomandările polițiștilor pentru conducătorii auto:
3. Să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul pe care îl precede pentru a putea opri în condiții de siguranță.
Recomandările polițiștilor pentru pietoni:
Este interzis pietonilor:
Reguli obligatorii pentru bicicliști. Ce nu aveți voie:
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











