CNAIR a pus în funcțiune alte 13 puncte fixe de control al rovinietei în punctele de trecere a frontierei din țară

CNAIR a pus în funcțiune alte 13 puncte fixe de control al rovinietei în punctele de trecere a frontierei din țară
13 noi puncte fixe de control al rovinietei în punctele de trecere a frontierei din țară au fost puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România.
13 noi puncte fixe de control al rovinietei în punctele de trecere a frontierei din țară au fost puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România.
Prin intermediul acestora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amenda contravențională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Punctele de control care au fost montate astăzi sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Salonta, Borș, Urziceni, Petea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Siret.
În total, vor fi 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi.
Prin intermediul acestor puncte de contro vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amendă contravenţională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deţinut de CNAIR.
Reamintim că, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, a fost înfiinţat un punct fix de control valabilitate rovinietă, din data de 3 iulie 2019.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











