Actualitate· 2 min citire

Comisia Europeană, reacție după un an în dosarul vaccinurilor. Documentul‑bombă trimis către DNA

Vlad Voiculescu, Florin Citu, Ioana Mihaila

Vlad Voiculescu, Florin Citu, Ioana Mihaila

Publicat9 iul. 2026, 09:59
Actualizat9 iul. 2026, 10:16
SursăRealitate Plus

DNA a primit, după un an, răspunsul solicitat de Comisia Europeană pentru clarificări în dosarul vaccinurilor achiziționate din perioada pandemiei. Lămuririle oferite de Comisia Europeană erau necesare pentru ca procurorii DNA să poată avansa mai rapid în investigația deschisă încă din 2023, potrivit Realitatea Plus.

După comunicarea venită din partea forului european, este de așteptat ca lucrurile să se miște mult mai repede și este posibil ca, în curând, să se ajungă la o trimitere în judecată. De altfel, surse judiciare au precizat pentru Realitatea PLUS că există intenția procurorului de caz ca investigația să nu mai dureze mult.

În acest context, vor fi trimiși în judecată Florin Cîțu, premier la vremea respectivă, precum și cei doi miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ca fiind cei responsabili, conform procurorilor, pentru maniera în care a avut loc achiziția de vaccinuri anti-COVID în România.

Există suspiciuni că au fost comandate doze suplimentare fără ca acestea să fie efectiv necesare la momentul respectiv. Prejudiciul din dosar se ridică la peste un miliard de euro, potrivit calculelor DNA.

La toate acestea se adaugă și megascandalul în care este implicată România, fiind nevoită să plătească celor de la Pfizer despăgubiri de peste 600.000 de euro, pentru dozele comandate și nepreluate în contextul pandemiei. Rămâne de văzut cum va recupera statul român aceste sume, mai ales că gigantul pharma a obținut deja blocarea conturilor unor companii de stat, cum este ROMATSA, pentru a recupera treptat banii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate