Ghicitoarele în batistă fac victime. Ce vă recomandă polițiștii

ghicit batistă
O nouă metodă de înșelăciune face noi victime în țară, metoda „ghicitului în batistă“, căreia îi cad victime, în general, persoanele de sex feminin și tinerii, după ce „ghicitoarele” declară că pot rezolva anumite probleme personale, prin săvârșirea unor ritualuri.
Victimele acestei metode „ghicitul în batistă“, sunt în general, persoanele de sex feminin și tinerii, după ce „ghicitoarele” declară că pot rezolva anumite probleme personale, prin săvârșirea unor ritualuri.Pentru ca acestea să aibă efect, victimelor le sunt solicitate bijuteriile ( cercei, brățări, inele etc.), pe care le împachetează într-o batistă, iar în cele din urmă, profitând de neatenția acestora, așa zisele ghicitoare substituie batista cu una identică, care conține pietricele, sau alte obiecte fără valoare.După efectuarea ritualului, victimele sunt sfătuite să nu deschidă batista până la o dată ulterioară, pentru ca presupusa vrajă să aibă efect.Aceste „ghicitoare” care abordează cetățenii pe stradă sunt tot femei, însă de etnie romă, care pretind că pot ghici viitorul, spunându-le despre iubire, dragoste sau sănătate.Pentru reducerea riscului de a deveni victimele unor astfel de înșelăciuni, polițiștii giurgiuveni vă recomandă respectarea următoarelor sfaturi:
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











