Un bărbat de 27 de ani a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe un drum județean din Giurgiu. Autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu un autotren, iar șoferul a rămas încarcerat și a fost scos de pompieri cu ajutorul echipamentelor de descarcerare.
Potrivit informării transmise de ISU Giurgiu, la locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, precum și echipaje medicale.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile și a suferit avarii importante, în special în zona șoferului. La sosirea salvatorilor, ărbatul de 27 de ani a fost găsit încarcerat.
Din cauza mașinii grav avariate, pompierii au folosit echipamentele speciale de descarcerare pentru a-l scoate pe bărbat din autoturism. După ce a fost eliberat, acesta a primit primele îngrijiri medicale la fața locului și a fost stabilizat de echipajul SMURD.
Ulterior, bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Giurgiu și transportat la spital. Șoferul autotrenului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au securizat zona și au deconectat bateriile celor două vehicule pentru a preveni izbucnirea unui incendiu. Traficul a fost blocat aproximativ o oră, pe durata intervenției.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul. Printre ipotezele luate în calcul se numără depășirea neregulamentară, neacordarea de prioritate și viteza neadaptată la condițiile de drum. Cercetările sunt desfășurate pentru stabilirea eventualei răspunderi penale pentru vătămare corporală din culpă.