Percheziții la persoane care se ocupă cu vaccinarea la chiuvetă în Giurgiu şi Ilfov

Percheziții la persoane care se ocupă cu vaccinarea la chiuvetă în Giurgiu şi Ilfov
Cinci percheziții au loc miercuri dimineață, în județele Buzău,
Cinci percheziții au loc miercuri dimineață, în județele Buzău, Giurgiu și Ilfov, la persoane bănuite că au eliberat certificate de vaccinare false.
Surse din cadrul Poliției susțin că ar fi vorba de un cabinet medical din Verești, Giurgiu, unde eliberarea unui astfel de certificat ar fi costat între 100 și 150 de euro.„În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, efectuează 5 percheziții domiciliare, în județele Buzău, Giurgiu și Ilfov, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid-19. Activitatea vizează un cabinet medical individual, printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestei entități. Dosarul penal are la bază săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și uz de fals. Polițiștii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate urmând a fi conduse la sediul Poliției, pentru audieri”, trasmite IGPR.Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











