Peste 11 tone deşeuri de sticlă, oprite în P.T.F. Giurgiu

Peste 11 tone deşeuri de sticlă, oprite în P.T.F. Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, alături de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, nu au permis intrarea pe teritoriul României a unui ansamblu rutier care transporta cantitatea de 11.080 kg deșeuri de sticlă.

În ziua de 21.07.2022, în jurul orei 01.40, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetățean român, în vârstă de 42 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri de sticlă.
Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus - menţionat, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinului reprezentanţilor Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în mijlocul de transport se aflau 11.080 kilograme deșeuri de sticlă, încărcate din Grecia care erau destinate unei societăţi de pe teritoriul României.
În urma analizării documentelor prezentate, s-a constatat faptul că transportul nu întrunește codițiile de a intra pe teritoriul României, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.
În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul ansamblului rutier pe teritoriul României.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 09:55 - Ilie Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan. Ministrul Finanțelor, chemat de urgență la cabinetul premierului – SURSE
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News