Peste 200 de dispozitive și mecanisme de armament, confiscate la Vama Giurgiu

armament
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunse într-un autoturism, 203 mecanisme și dispozitive pentru arme militare pe care două persoane au încercat să le introducă ilegal în țară.
Ieri, la ora 20.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, cetățeanul bulgar T.P., în vârstă de 49 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria. Acesta era însoţit de o persoană de sex feminin, cetățean ucrainean, în vârstă de 44 ani.Polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, în portbagajul autoturismului, sub haine, în două cutii din lemn, 203 mecanisme și dispozitive de armament.La cercetări s-a constatat că cele două persoane nu dețineau documente de provenienţă şi autorizaţiile necesare pentru introducerea acestora în țară. De asemenea, cei doi au declarat că dețin un magazin de specialitate în Bulgaria și intenționau să ajungă în Cehia pentru a participa la o expoziție de profil.Cercetările au fost efectuate în comun cu polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu- Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ”
nerespectarea regimului armelor și munițiilor”,
urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.
Citește și:
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











