Piscina publică de la Bălănoaia se redeschide peste două zile

Piscina publică de la Bălănoaia se redeschide peste două zile
Lucrările de la piscina din cadrul Complexului Stejarul sunt aproape de final
Lucrările de la piscina din cadrul Complexului Stejarul sunt aproape de final, astfel încât să fie gata până în data de 8 iulie 2022, atunci când va avea loc deschiderea oficială.
În ședința ordinară a Consiliului Local, consilierii municipali au aprobat și tarifele de acces la piscină, după cum urmează:-Luni-vineri – 20 de lei/persoană;-Sâmbătă și duminică: 25 lei/persoană;-Baldachin: 50 lei (tarif unic pentru orice zi a săptămânii);-Teren de sport: 120 lei/oră (tarif unic pentru orice zi a săptămânii).Copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit, iar în ziua deschiderii piscinei, respectiv în data de 8 iulie 2022, intrarea va fi liberă pentru toate persoanele.Cu acest prilej, Primăria municipiului Giurgiu și Zona Liberă vor organiza un eveniment, în cadrul căruia vor fi desfășurate diverse activități interactive și recreative.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











