Primele informații de la anchetatori în cazul cadavrului găsit carbonizat pe un câmp din județul Giurgiu

Primele informații de la anchetatori în cazul cadavrului găsit carbonizat pe un câmp din județul Giurgiu
După cum v-am informat, aseară a fost găsit, pe un câmp din apropiere de Ghimpați, cadavrul unei persoane.
După cum v-am informat, aseară a fost găsit, pe un câmp din apropiere de Ghimpați, cadavrul unei persoane.
Potrivit IPJ Giurgiu, aseară, la ora 22.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 4 Ghimpați au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o persoană, cu privire la faptul că pe DN 6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor este un incediu, iar în urma intervenției, a observat cadavrul unei persoane.La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care a indetificat un cadavru de sex feminin carbonizat în procent de 90%.Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legală Giurgiu în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.Pe surse am aflat că femeia incendiată a fost găsită într-o valiză. Criminaliști de București au venit la fața locului pentru a cerceta locul faptei și pentru a preleva probe, care sunt foarte importante în vederea identificării victimei și stabilirii cauzei decesului. Mai mult, vor fi luate imaginile video de la camerele de luat vederi din zonă.Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











