Profesorii își vor primi restanțele salariale

Profesorii își vor primi restanțele salariale
Vești excelente pentru profesori! Ministerul Educației a anunțat că de la 1 noiembrie cadrele didactice vor primi sumele restante din sporuri sau majorări, din perioada 2017-2021.
Vești excelente pentru profesori! Ministerul Educației a anunțat că de la 1 noiembrie cadrele didactice vor primi sumele restante din sporuri sau majorări, din perioada 2017-2021.
Banii vor fi acordați în tranșe, iar Ministerul Educaţiei dă asigurări că sunt suficienţi bani pentru acoperirea restanţelor.
„Pentru aplicarea prevederilor OUG 48/2022 privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021, Ministerul Educației a dezvoltat, în cadrul aplicației informatice EDUSAL, un modul dedicat calculării tranșelor cuvenite. Pentru o corectă informare a beneficiarilor, precum și a publicului larg, precizăm următoarele:
– Nu există disfuncționalități în asigurarea salariilor personalului din învățământ. OUG 48/2022 se referă la diferențe salariale, iar în acest an se efectuează plata primei tranșe.
– Nu există personal în sistem pentru care, în urma prelucrării datelor, sumele rezultate să fie negative.
– Modulul informatic implementat este în concordanță cu prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
– Deși au fost transmise instrucțiuni de utilizare a aplicației informatice și au fost organizate mai multe sesiuni de instruire în sistem videoconferință cu personalul responsabil la nivel de județ/municipiul București, au apărut unele erori de calcul privind diferențele aferente, rezultate din operarea programului informatic sau prin utilizarea acestuia în cazul unor categorii de persoane care nu făceau parte dintre beneficiarii ordonanței.
– Pentru ca personalul beneficiar să intre în posesia sumelor cât mai repede, Ministerul Educației a propus inițial termenul de 19 octombrie pentru introducerea datelor și prelucrarea acestora.
– Ca urmare a solicitărilor federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, termenul a fost prelungit până la data de 28 octombrie.
– Ministerul Educației monitorizează permanent aplicarea prevederilor OUG 48/2002 și asigură suportul tehnic pentru inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ.
Citește și:
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











