PROGRAMUL DE INVESTIȚII "ANGHEL SALIGNY", ÎN DEZBATEREA COALIȚIEI DE GUVERNĂMÂNT

PROGRAMUL DE INVESTIȚII "ANGHEL SALIGNY", ÎN DEZBATEREA COALIȚIEI DE GUVERNĂMÂNT
"Această discuţie trebuie să fie una tehnică, nu politică"
Liderii coaliției se reunesc, miercuri, pentru a discuta despre programul de investiții "Anghel Saligny".
Premierul Ilie Bolojan a declarat, săptămâna aceasta, că fondurile alocate pentru acest an, în valoare de 10 miliarde de lei, au fost epuizate.
"Orice fel de alocare suplimentară va însemna un minus mult mai mare de pe alte programe", a avertizat liderul executivului.
În schimb, social-democrații insistă ca proiectele de investiții în teritoriu să fie continuate.
"Această discuţie trebuie să fie una tehnică, nu politică, fiindcă nu e politic să ai sau să nu ai apă sau drum într-o comunitate, ci ţine de un standard de viaţă absolut necesar pentru România anului 2025”, a declarat liderul PSD, Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu primarii și liderii de consilii județene ai partidului.
În dezbaterea coaliției se află și al doilea set de măsuri fiscale, a cărui adoptare a fost amânată pentru luna august.
Citește și:
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











