Reducere la plata integrală a impozitelor şi taxelor locale, pentru giurgiuveni

laurentiu-tintea
Mai sunt mai puţin de două săptămâni în care giurgiuvenii îşi pot plăti cu reducere taxele şi impozitele locale. Aceştia beneficiază de o bonificație de 10% pentru persoanele fizice, respectiv 5% pentru persoanele juridice din cuantumul impozitului pe clădiri, teren și mijloace de transport, dar numai pentru achitarea integrală a sumelor datorate bugetului local până pe 31 martie 2019.
Având în vedere că ultima zi de plată este o zi nelucrătoare, termenul scadent se prelungește până la sfârșitul primei zile de lucru, respectiv data de 1 aprilie 2019.
Până în acest moment peste 8.000 de giurgiuveni, din care circa 300 de firme cu patrimoniu în municipiul Giurgiu, și-au achitat integral impozitele și taxele locale, alimentând bugetul local cu circa 9,6 milioane de lei, cu aproape 1,6 milioane de lei mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
”Foarte mulți dintre concitadinii noștri au preferat ca odată cu completarea declarației privind taxa de habitat, să-și achite și dările la bugetul local, scăpând cu această ocazie, de încă un drum la casieriile noastre. Vorbim de marea majoritate, încă nefamiliarizată cu plățile on-line sau prin
www.ghișeul.ro
.”
a ținut să precizeze, directorul DITL Giurgiu, Laurențiu ȚinteaCei care doresc să facă plata la casierie, au la dispoziție trei locații în oraș:sediul central din șos. Alexandriei (program cu publicul: luni – vineri: 8.30 – 16.00, casieriile din Piața Centrală și din cartierul Tineretului (program cu publicul: luni – vineri: 8.30 – 15.30).O modalitate mai simplă și mult mai comodă rămâne însă plata electronică. Astfel prin platforma www.ghiseul.ro orice contribuabil își poate plăti taxele și impozitele de oriunde (de acasă, de pe telefon, etc.) fără să fie nevoie să se deplaseze la casieriile DITL Giurgiu. Este nevoie doar de un cont bancar și de o conexiune la internet a terminalului de pe care accesează platform, spun reprezentanții DITL Giurgiu.
Citește și:
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











