Schimbări pentru mii de pensionari giurgiuveni de la 1 octombrie

pensionari-giurgiuveni-scutiti-de-plata-debitelor
Aproximativ 100.000 de pensionari, care au lucrat în grupele I şi II de muncă şi care au ieşit la pensie în perioada 1990 – 1 ianuarie 2011, vor beneficia, la nivel naţional, de recalcularea din oficiu a pensiilor și de o majorare a veniturilor. Prevederea se aplică începând cu 1 octombrie 2018. La Giurgiu, mii de pensionari vor beneficia de această prevedere.
Principalele categorii profesionale la care se vor aplica noile prevederi ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt foştii angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă. Legea prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 din Legea nr.263/2010.
Citește și:
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











