Se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire

depunere dosare incalzire
Giurgiuvenii cu venituri mici își pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire.
Atât pentru ajutorul de la bugetul de stat, valabil pentru încălzirea cu agent termic în sistem centralizat, gaze naturale, lemne/cărbuni/combustibili petrolieri și energie electrică, cât și pentru cel de la bugetul local (doar pentru încălzirea cu agent termic în sistem centralizat), condițiile de acordare, tranșele de venituri și procentele de compensare din valoarea efectivă a facturii au rămas neschimbate față de anul trecut.Cererile tip se ridică de la asociațiile de proprietari sau de la Direcția de Asistență Socială (DAS), iar după completare se depun la sediul Direcției de Asistență Socială de la Giurgiu Nord sau la Cantina Socială din cartierul Tineretului, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate.Pentru a beneficia de acest ajutor pe durata întregului sezon rece, cererile trebuie depuse până la data de 20 noiembrie. Cei care depășesc acest termen vor beneficia de ajutorul de încălzire începând cu luna decembrie sau cu luna în care depun cererea, cu condiția să nu depășească data de 20 a lunii.De marți, 16 octombrie, și până în prezent au fost depuse 67 de cereri, dintre care 30 pentru energie termică, 20 pentru gaze, 6 pentru lemne și 11 pentru energie electrică.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











