Și-a agresat soția, după ce a aflat că aceasta are o altă relație cu un alt bărbat

ordin de protecție
Pe numele unui bărbat din Giurgiu a fost emis ordin de protecție provizoriu după ce, în urma unor discuții contradictorii pe care le-a avut cu soția sa, a agresat-o fizic și a amenințat-o.
Luni, 18 martie, în jurul orei 20.40, Poliția Municipiului Giurgiu, a fost sesizată prin S.N.U.A.U 112, de către un tânăr, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că între vecinii săi are loc un conflict în familie.Ca urmare a celor sesizate, la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care a constatat că, în urma unor discuții contradictorii pe care le-au avut cei doi soți și a faptului că bărbatul de 43 de ani a aflat că soția sa, de 33 de ani, are o relație extraconjugală cu un alt bărbat de mai mult timp, au început să se certe, iar acesta a agresat-o fizic și a amenințat-o.Astfel, femeii i s-a adus la cunoștință posibilitatea eliberării unui ordin de protecție, iar aceasta a solicitat acest lucru, fapt pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe și amenințare.
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











