Solicitări de finanțare de peste 47 de milioane de euro pentru submăsura 4.1

Solicitări de finanțare de peste 47 de milioane de euro pentru submăsura 4.1
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit online 65 de solicitări de finanţare în valoare de 47,6 milioane de euro pentru înfiinţarea, extinderea sau modernizarea plantaţiei pomicole, finanţare acordată prin componenta 1 a submăsurii 4.1a Investiţii în exploataţii pomicole din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Potrivit unui comunicat al AFIR, întrucât alocarea financiară stabilită pentru această formă de sprijin a fost de 30,5 milioane de euro, fondurile europene disponibile pentru anul 2022 pentru această componentă au fost epuizate.
Agenţia precizează că, din finanţarea disponibilă în continuare prin submăsura 4.1a, pot fi accesate până la 300.000 de euro/proiect pentru utilaje de recoltare (achiziţii simple), în limita a 11,5 milioane de euro fonduri totale disponibile, iar pentru înfiinţarea, extinderea sau modernizarea pepinierelor pot fi accesate până la 1,5 milioane de euro/proiect (proiecte complexe), în limita a 6,9 milioane de euro fonduri totale disponibile.
Citește și:
- 17:36 - Probleme uriașe pentru Real Madrid: Thibaut Courtois, OUT 6 săptămâni înaintea meciurilor din Champions League
- 17:13 - Buget uriaș pentru conflict: Trump solicită Congresului 200 de miliarde de dolari pentru a opri războiul cu Iran
- 16:49 - Agent șef de la Penitenciarul Ploiești, acuzat că a luat mită pentru a introduce telefoane și alcool în închisoare
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News