Sute de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

focdeartificiipolitie-1544429721
Săptămâna aceasta, polițiștii au constatat 41 de infracţiuni și au confiscat 300 de kilograme de articole pirotehnice, în cadrul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”.
În această perioadă, poliția recomandă părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, pentru a nu fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Înainte de a le folosi, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.În săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie a.c., polițiștii din toată țara, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, au efectuat 256 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 79 de persoane fizice şi juridice, autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice.În urma acțiunilor, polițiștii au constatat 41 de infracţiuni și au depistat 38 de persoane fizice şi juridice neautorizate, iar față de 40 sunt efectuate cercetări în cauze penale.Totodată, au fost confiscate 302 kg. de articole pirotehnice (din categoriile F1, F2, F3 și F4), în valoare de aproape 13.700 de lei. Pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 18.000 de lei.O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat 347 de activități de informare în școlile din țară.Este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni).Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Citește și:
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











