Un irakian a încercat să intre fraudulos în țară, pe la Giurgiu

frontiera Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - P.T.F. Giurgiu au depistat un cetăţean irakian care a încercat să intre fraudulos în România, evitând controlul din punctul de frontieră.
În data de 21 februarie, în jurul orei 3.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au observat în zona adiacentă punctului de frontieră, venind pe jos, dinspre Bulgaria spre România, o persoană de sex masculin. Bărbatul a încercat să ocolească punctul de frontieră, cu intenția de a intra în țară fără efectuarea formalităților specifice de controlul. Imediat, s-a intervenit pentru reținerea persoanei, care a fost condusă la sediul poliției de frontieră pentru cercetări.În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că bărbatul este cetățeanul irakian R.I., în vârstă de 22 ani. Acesta s-a urcat pe osia unui autocamion, pe teritoriul Bulgariei, fără știrea șoferului, iar după ce a traversat podul a coborât în zona adiacentă punctului de frontieră, deplasându-se printre autocamioane, cu scopul de a evita controlul de frontieră.Tânărul a declarat că a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Franța și nu deținea documente de călătorie.Conform protocolului româno-bulgar, cetăţeanul irakian a fost preluat de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











