Vandalism inspirat din jocurile pe calculator! Trei elevi de 8, 9 și 10 ani din Clejani au distrus bunurile dintr-o școală

foto Giurgiu pe surse
Incident fără precedent în învățământul românesc. Trei copii cu vârste cuprinse între 8-10 ani, din Clejani, județul Giurgiu, au distrus ieri după amiază aproape toate bunurile unei școli din localitate. Vorbim de o școală primară din localitatea giurgiuveană.
Profitând de neatenția personalului școlii, ieri, în jurul orei 16.00, la trei ore de la finalizarea cursurilor, aceștia au pătruns pe unul dintre geamurile lăsate deschise pentru ca școala să se aerisească și au distrus tot ce au întâlnit în cale.Mobilier școlar, uși, materiale didactice, nimic nu a scăpat de furia minorilor, doi dintre ei elevi ai școlii respective. A fost distrus inclusiv grupul sanitar, peleții de la centrala termică iar spuma din instinctoare a fost împrăștiată pe holurile instituției.Pe tablă, elevii au scris mesaje denigratoare la adresa cadrelor didactice. Furia copiilor ar fi pornit, ar fi declarat ei, de la o jucărie care a început să cânte, iar ceea ce a urmat ar fi văzut într-un joc pe calculator.Cinci clase ale școlii respective au fost vandalizate, dar și cancelaria, grupul sanitar şi centrala termică.Cea care i-a găsit a fost femeia de serviciu, care a venit în jurul orei 17.00 să facă curățenie în unitate școlară. Femeia i-a găsit făcând duș, pe doi dintre ei, unul dintre aceștia speriindu-se și fugind acasă, unde, după ce s-a îmbrăcat, a revenit și s-a cocoțat pe clădirea sălii de sport, de unde a urmărit activitatea polițiștilor.Polițiștii au deschis în acest caz un dosar in-rem pentru distrugere, însă cei trei elevi nu pot răspunde penal pentru fapta lor.Cel mult, primăria poate deschide un proces civil prin care să solicite părinților să achite prejudiciul cauzat de copiii lor.În plus, polițiștii au descoperit că școala nu dispune de pază și au solicitat primăriei să ia măsuri pentru a asigura unitatea școlară în acest sens.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











