Zi solicitantă pentru salvatorii din întreaga ţară. Peste 1.300 de misiuni în doar 24 de ore

Zi solicitantă pentru salvatorii din întreaga ţară. Peste 1.300 de misiuni în doar 24 de ore
În ultimele 24 de ore, echipajele operative au fost prezente la datorie pentru intervenția
În ultimele 24 de ore, echipajele operative au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.305 misiuni desfășurate de salvatori în data de 20.09.2022.
Cele mai multe cazuri au fost reprezentate de solicitările pentru acordarea de prim ajutor, 1.092 persoane aflate în dificultate fiind asistate medical.
De asemenea, forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și stingerea celor 42 incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 178 misiuni pentru protecția comunităților.
În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 5 persoane aflate în dificultate.
În ultimele 24 de ore au fost transmise 5 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județele BACĂU (2), HARGHITA (2) și MUREȘ (1).
intre cele mai relevante misiuni, amintim:
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 220 de pompieri salvatori și 158 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro*
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











