Politica· 1 min citire

Noi consultări la Palatul Cotroceni, săptămâna viitoare. Nicușor Dan, discuții cruciale privind miliardele din PNRR-SURSE

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Publicat17 iul. 2026, 07:25
SursăRealitatea PLUS

Noi consultări între președintele Nicușor Dan și liderii partidelor din fosta coaliție privind formarea viitorului Guvern ar putea avea loc abia săptămâna viitoare, potrivit surselor Realitatea PLUS. În lipsa unui acord politic, România ar putea avea un Executiv cu puteri depline abia în a doua jumătate a lunii august, în timp ce întârzierea negocierilor pune presiune și asupra calendarului legislativ necesar pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Scenariile care sunt pe masa negocierilor

Sursele menționate anterior spun că printre variantele analizate se numără un guvern de armistițiu, cu Alexandru Nazare propus pentru funcția de premier. Pe masa negocierilor se află însă și alte scenarii, precum un guvern tehnocrat, un executiv mixt sau chiar un guvern monocolor susținut, într-o primă etapă, de Partidul Social Democrat.

În paralel cu negocierile politice, autoritățile trebuie să accelereze și adoptarea proiectelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Partidele, convocate din nou la Cotroceni. Blocaj în negocieri

Potrivit calendarului, acestea ar urma să fie depuse în Parlament în cursul săptămânii viitoare, iar pe 27 iulie este programată o sesiune extraordinară în care proiectele vor fi analizate, dezbătute și, dacă va fi necesar, modificate înainte de votul final.

Un alt subiect care continuă să provoace dispute este legea salarizării unitare. Sindicatele susțin că proiectul are nevoie de modificări pentru a evita efecte negative asupra angajaților, iar obținerea unui consens politic în privința acestei reforme rămâne, de asemenea, o provocare.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News

Mai multe știri din Politica